Părinţii sub lupă

Standard

Nu-i aşa că vă iubiţi părinţii? Şi nu-i aşa că ştiţi că şi ei vă iubesc pe voi? Şi atunci cum se poate că într-o relaţie de iubire reciprocă şi necondiţionată să fie atâtea conflicte?

O să punem puţin părinţii sub lupă, să-i cunoaştem şi înţelegem mai bine ca să ne putem apropia mai mult de ei, pentru că sunt fiinte atât de bine intenţionate când e vorba de binele copiilor lor.

Poate nu realizaţi, dar ziua în care v-aţi născut, pe lângă bucuria imensă pe care aţi adus-o în viaţa a două persoane, aţi determinat şi o schimbare majoră în viaţa persoanelor respective, le-aţi investtit cu încă un rol, acela de a fi părinte. Recent, de câţiva ani încoace, s-au înfiinţat aşa-numitele “scoli de parinti”, unde viitorii părinţi sau cei care sunt deja  merg la cursuri ca să înveţe cum să fie un bun părinte.

Sunt sigură că dacă părinţii voştri ar fi avut această oportunitate ar fi profitat de ea, pentru că e mult mai uşor să te înveţe cineva ce să faci într-o anumită situaţie sau alta, decât să înveţi pe propria piele. E ca şi cum te-ai pune singur să studiezi legile lui Newton, când e mult mai simplu dacă profesorul de fizică îţi explică experimentele şi ideile care au stat la baza acestor legi.

Însă părinţii voştri nu au fost atât de norocoşi, au învăţat totul din mers, prin încercare şi eroare, aşa cum se întâmplă în orice demers când te confrunţi cu ceva nou, în cazul lor, naşterea voastră reprezentând noutatea, care le va ocupa din acest moment majoritatea timpului şi resurselor emoţionale şi materiale.

Ani de-a rândul ei ne oferă afecţiune, protective, hrană, îmbrăcăminte, timp, răbdare, etc. şi când în sfârşit şi-au intrat în rol, apare altă schimbare majoră – adolescent – noua etapă din viaţa copiilor lor. Vârsta la care vrem să ne luăm singur deciziile, vrem să ne fie ascultat punctual de vedere, vrem să ne afirmăm social, etc.

Aici se produce o primă ruptură între noi şi părinţi, ei fiind obişnuiţi să ia deciziile pentru noi timp de 14 ani, ştiind ce e bine pentru noi, nu-şi dau seama de această schimbare şi încearcă să facă ceea ce s-au obişnuit să facă, să aleagă binele pentru noi. Şi vedeţi voi, o fac într-un fel, inconştient, din obişnuinţă, luarea deciziei spre binele copilului fiind una dintre atribuţiile rolului de părinte.

E ca şi cum ai lua un medic generalist, medicul de familie, şi după 14 ani i-ai pune un bisturiu în mână şi i-ai cere să fie chirurg de acum încolo. Trebuie să înţelegem că nici o schimbare nu este uşoară la început, dar cu răbdare şi perseverenţă se trece cu succes peste orice obstacol.

Un alt aspect pe care părinţii nu ştiu să ni-l comunice, este că se simt ignoraţi, rejectaţi, deoarece punem un accent mult mai mare pe relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă.

Ei nu mai primesc aceeaşi porţie de afecţiune din partea noastră cu care erau obişnuiţi, şi se formează un gol, o lipsa pe care ori nu o pot exprima ori o exprimă în mod greşit şi din păcate, reuşesc să ne îndepărteze şi mai mult.

Dar să încercăm să ne punem pentru un moment în locul lor, să vedem ce simt; să ne gândim că într-o zi, din senin, prietenul nostru cel mai bun a găsit un alt prieten cel mai bun, deşi noi nu i-am greşit cu nimic, şi nici nu ne dă o explicaţie de ce face acest lucru. Exact în aceeaşi situaţie ne punem părinţii când preţuim mai mult prietenii nostri.

Şi nu zic că e ceva greşit să avem prieteni, dimpotrivă, este un lucru benefic dezvoltării noastre că finite sociale, ci zic să ne rezervăm un minim de 15 min pe zi pentru părinţii nostri, să discutăm cu ei, indiferent de subiect, importantă este restabilirea legăturii.

Veţi zice unii dintre voi că vreţi să vă apropiaţi de ei şi aţi mai încercat, dar aţi obervat că ei nu vor. Nu este că “nu vor” ci că “nu stiu”. Poate aveţi un tată mai distant, mai strict; dacă sunteţi în această situaţie, vă sfătuiesc să vă uitaţi la relaţia dintre el şi tatăl lui, bunicul vostru.

 

Veţi vedea că tatăl vostru se comportă la fel cu voi, cum se comportă bunicul vostru cu el; şi se comportă aşa pentru că l-a avut drept model parental pe bunicul vostru, nu a avut mai multe modele parentale din care să-şi aleagă preferatul (Sroufe, Carlson, Levy, & Egeland, 1999). De aceea voi trebuie să faceţi primul pas (dacă vreţi ca lucrurile să fie mai bune, indiferent de domeniu, de relaţie, nu aşteptaţi să se schimbe ceilalţi, nu le impuneţi să se schimbe, pentru că s-ar putea să nu vadă la fel lucrurile ca şi voi, fiţi voi cei care încep să facă schimbări în ei înşişi şi în jur).

Puteţi începe discuţia cu lucruri mărunte, de exemplu “Sa vezi tati, ce lucruri interesante am citit despre necuvântătoare în revista Adolescent.” Astfel, zi de zi, cimentati relaţia cu părinţii voştri, încercaţi să fiţi sinceri cu ei, să le câştigaţi încrederea şi implicit prietenia.

În orice relaţie umană, sinceritatea este cărămida care stă la bază. Nu numai că minciuna este dată de gol prin limbajul corpului, mici gesturi faciale sau corporale care pot fi depistate de subconştient ca fiind indicatori ai minciunii (Alan Pease, 2008), dar minciuna în general, iese la iveală oricât ai încerca să o ascunzi.

Consecinţa minciunii este pierderea încrederii în tine a celui pe care l-ai minţit, iar dacă punem în balanţă, nu are rost să pierzi încrederea cuiva drag, având în vedere cât de greu se câştigă încrederea şi cât de uşor se poate pierde prin minciună.

Nu vă spun să nu minţiţi niciodată, pentru că ştiu că nu e posibil aşa ceva, dar încercaţi pe cât posibil să nu-i minţiţi pe cei dragi, să nu le ascundeţi lucruri, oricât de grave vi s-ar părea acestea. După ce vă faceţi curaj să le povestiţi unui dintre părinţi o să vedeţi că “nu-i dracu’ asa negru pe cât pare”.

Chiar dacă într-o primă fază este posibil să apară un conflict, îndrăzniţi să spuneţi ce vă apăsa, pentru că în orice relaţie sănătoasă există şi conflicte, şi oricum acestea se aplanează pe măsură ce le dezbateţi, şi veţi vedea că părinţii vor muta munţii din loc să vă ajute în orice problemă, de aceea puteţi apela la ei cu încredere.

Un alt lucru pe care trebuie să-l ştiţi este că, părinţii nu vor să vă ţină cu forţă lângă ei şiş a vă facă nefericiţi nelăsându-vă la o petrecere cu prietenii sau la o ieşire în oraş, ci fac acest lucru din frică să nu vi se întâmple ceva rău. Fiecare părinte are instinctual de a-şi proteja copilul, este înscrisă în genomul uman această însuşire, exact la fel ca într-un program informatic care are înscris în el câteva instrucţiuni de funcţionare optimă.

Iar părinţii voştri ştiind cât de periculos este mediul în care trăim şi asociind idea de petrecere cu alcoolul, ţigările, drogurile, sexul, etc., şi ştiind că nu pot controla mediul (nefiind prezenţi la petrecere pentru a vă proteja) prefer să zică că nu vă lasă greşind prin faptul că nu va explică motivele acestei decizii. De aceea este bine să fim sinceri cu părinţii noştri, să ştie că pot avea încredere în noi, că nu o să facem acele comportamente de risc care ne-ar putea pune în pericol.

Nu-i aşa că simplul fapt că ştim prin ce au trecut şi trec părinţii noştri în raport cu noi, ne face să îi înţelegem mai bine, şi să vrem să îi facem prietenii noştri? Prieteni, care vor fi alături de noi, şi în bune şi în rele, sprijinindu-ne cu dragostea lor necondiţionată şi cu înţelepciunea lor.

Dana ONCA, psiholog

(imagine 1: artist:http://poivre.deviantart.com/art/baby-on-the-beach-16939974)

(imagine 2; artist:http://mjjones.deviantart.com/art/Family-36181242)

(imagine 3: artist:http://yandree.deviantart.com/art/S-138922653)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s