Prezentare

Standard

tumblr_n0u4kgODEO1repk26o1_500Sper ca acest blog sa fie util celor care vor sa se cunoasca mai bine si sa se dezvolte atat personal (mental, emotional, fizic si spiritual) cat siprofesional, totodata bucurandu-se de viata si de binecuvantarile ei.

Cu drag,

Dana 🙂

“Fiinţa umană face parte integrantă dintr-un ansamblu mai mare, pe care noi îl numim Univers. Ea este limitată de timp şi spaţiu. Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de restul Universului, dar aceasta nu este decât o iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este un fel de închisoare în care trăim cu toţii şi care ne limitează la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane din jurul nostru. Misiunea noastră este de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei. Chiar dacă nimeni nu poate realiza în totalitate acest lucru, însăşi încercarea de a-l transpune în practică ne conduce la eliberare şi reprezintă un fundament pentru siguranţa noastră interioară.”

Albert Einstein

Ma numesc Seucan (Onca) Daniela Teodora, insa familia si prietenii imi spun Dana.

Datorita studiilor in psihologie, detin competente in psihologie clinica si psihoterapie.

Momentan sunt mamica. 😀

Inainte am lucrat ca si consilier in cariera si orientare profesionala (Profil Linkedin).

Iubesc frumosul si fiecare zi este o provocare il a-l gasi in tot ceea ce ma inconjoara, in oameni si in natura. (Iubirea si aprecierea pentru natura mi-o manifest prin intermediul celuilalt blog al meu – Binecuvantare).

Stiu ca suntem fiinte remarcabile dar ne auto-limitam in a trai o viata modesta din punct de vedere al bucuriei si implinirii sufletesti, si de aceea prin acest blog imi propun sa va ghidez in auto-descoperirea adevaratului sine si gasirea bucuriei zilnice generate de tot ceea ce ne inconjoara.

Ma puteti contacta via email: d_t_onca@yahoo.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s