Ierarhia nivelelor umane de constiinta


psychic3

Pentru ca ne aflam in pragul Sfintelor Sarbatori de Pasti vreau sa va  ofer o bucatica de intelepciune, asa cum o descrie un renumit psihiatru american si cercetator al constiintei umane:

Dr. David R. Hawkins, în cartea sa “Putere vs. Fortă” descrie o ierarhie a nivelelor umane de conştiinţă. Folosindu-te de această ierarhie, o să-ţi dai seama la ce nivel al conştiintei te afli, o să vezi unde se situează persoanele importante ţie, dar cel mai important este că o să ştii ce trebuie să faci pentru a urca în ierarhie şi pentru a atinge starea de binecuvântare deplină. O să încep cu nivelele inferioare, cele în care este foarte puţin probabil să te situezi, şi voi continua cu nivele dezirabile.

Ruşine – la acest nivel îţi direcţionezi propria ură spre tine. Pot de asemenea să apară idei suicidare. Emoţia predominantă este umilirea şi vezi viaţa ca fiind mizerabilă.

Vinovăţie – te vezi ca fiind un păcătos, incapabil să te ierţi pentru greşelile comise. Emoţia principală este auto-blamarea şi consideri viaţa ca fiind rea.

Apatie – te simţi neajutorat sau victimizat. Emoţia caracteristică este disperarea şi vezi viaţa ca fiind fără speranţă.

Îndurerare – o starea de tristeţe permanentă şi sentiment de pierdere a ceva, a cuiva. Regretul domină această fază şi viaţa este văzută ca fiind tragică.

Frica – vezi viaţa ca fiind periculoasă, înfricoşătoare şi nu te simţi în siguranţă. Emoţia caracteristică este anxietatea.

Dorinţa – acest nivel este caracterizat de adicţii, pofte şi goana după bani, apreciere, putere, faimă. Perspectiva asupra vieţii este dată de dezamăgirea percepută în această luptă continuă în lumea materială.

Furie – nivel al frustrării, al intoleranţei. Emoţia predominantă este ura şi viaţa este văzută ca fiind antagonistă.

Mândrie – primul nivel la care începi să te simţi bine, numai că, atenţie, este un sentiment fals deoarece depinde de circumstanţele exterioare (prestigiu, bani, realizări), care sunt trecătoare. La acest nivel vezi viaţa ca fiind obositoare.

Curaj – primul nivel de putere adevărată. Începi să vezi viaţa ca fiind o provocare decât o povară. Acum începi să ai o dorinţă spre dezvoltarea personală şi îţi vezi viitorul ca fiind o variantă îmbunătăţită a prezentului.

Neutralitate – acest nivel este caracterizat de încredere şi vezi viaţa ca fiind satisfăcătoare. Eşti relaxat şi flexibil, pregătit pentru orice situaţie deoarece nu ai nimic de demonstrat. Te simţi bine în pielea ta şi te înţelegi bine şi cu ceilalţi.

Bunăvoinţa – emoţia predominantă este optimismul şi viaţa este văzută ca fiind plină de speranţă. Îţi iei studiul în serios, te gândeşti la productivitate şi la cum să dai ce ai mai bun din tine pentru a face o muncă de calitate. Hotărârea, intenţia şi auto-disciplina încep să te caracterizeze tot mai mult.

Acceptare – iertarea domneşte ca emoţie principală, şi viaţa este văzută ca fiind armonioasă. Începi să trăieşti proactiv, adică îţi setezi şi atingi obiectivele. Îţi accepţi responsabil locul tău în lume. Dacă ceva din viaţa ta nu merge cum ţi-ar plăcea, defineşti rezultatul dorit şi apoi îl obţii. Totodată vezi mult mai clar propria viaţă.

Raţiune – înţelegerea caracterizează acest nivel, iar viaţa este văzută ca având sens şi semnificaţie. Începi să gândeşti clar şi raţional.

Iubire – viaţa este văzută ca o binecuvântare şi respectul este predominant pe plan emoţional. Iubirea necondiţionată, compasiunea, uniunea cu tot ceea ce există, trezirea conştiintei în ceea ce priveşte adevăratul scop al vieţii tale caracterizează acest nivel. Este un nivel al umanităţii şi iubirii semenilor. Începi să ai un sentiment de acceptare totală a tot ce vine şi intuiţia ta se dezvoltă puternic.

Bucurie – seninătatea domneşte în sufletul tău şi percepi viaţa ca fiind completă. O stare de fericire permanentă. Este de ajuns să te afli compania oamenilor care se găsesc la acest nivel şi te simţi incredibil.

Pace – binecuvântarea şi perfecţiunea caracterizează acest penultim nivel. Un nivel al transcendenţei totale.

Iluminare – cel mai înalt nivel al conştiintei umane, unde umanitatea se contopeşte cu divinitatea. La acest nivel a fost Iisus, Budha şi Krishna. Ajunge doar să te gândeşti la aceste suflete evoluate spiritual pentru a-ţi creşte propia conştiinţă.

(fragment extras din articolul „Pasii atingerii iluminarii”, autor Onca Daniela Teodora, publicat in revista Adolescent)

Din cate am reusit sa ma cunosc, eu zic ca ma situez din fericire la nivelul Bunavointa. Din nefericire uneori fac si pasi in spate, nereusind inca sa-mi controlez indeajuns de bine gandurile si implicit emotiile. Sper totusi ca fac mai multi pasi inainte decat inapoi. 🙂

Resurrection 13

Sarbatori fericite tuturor!

Cu drag,

Dana 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s